Noul președinte al Parlamentului moldovean şi-a exprimat disponibilitatea pentru dialog cu Rusia

Președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, este gata de dialog cu Rusia pe toate temele de interes reciproc. Igor Grosu a făcut această declaraţie, marți, în timpul întâlnirii cu ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, informează serviciul de presă al Parlamentului republicii. „Sunt deschis pentru comunicare pe marginea tuturor subiectelor de interes reciproc, în special asupra celor care se referă la cetățenii moldoveni aflaţi în Rusia” – a declarat Grosu, căruia ambasadorul rus i-a transmis felicitări pentru alegerea sa în funcția de președinte al Parlamentului din partea șefului Consiliului Federației (camera superioară a Parlamentului rus), Valentina Matvienko. Menţionăm că, Igor Grosu conduce Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, care a câștigat alegerile parlamentare din 11 iulie anul curent, obţinând 63 din cele 101 mandate. La sfârșitul săptămânii trecute, Parlamentul moldovean a aprobat Guvernul condus de Natalia Gavriliţa, care este format în cea mai mare parte din reprezentanți ai PAS, de guvernământ, precum și din cercul președintelui Maia Sandu./ssirbu/ilapadat

(www.tass.ru – 10 august)