Un fost angajat al Ambasadei Marii Britanii de la Berlin, suspectat de spionaj, ar putea fi extrădat în Marea Britanie

Un fost angajat al Ambasadei Marii Britanii de la Berlin, acuzat că a transmis documente serviciului rus de informații, riscă să fie extrădat în Marea Britanie, au transmis vineri autoritățile germane. Procurorii din landul Brandenburg au confirmat că a fost depusă o cerere de extrădare. Fostul angajat al ambasadei, cetățean britanic numit doar David S. în conformitate cu convențiile germane privind confidențialitatea, a fost arestat în luna august, sub suspiciunea că ar fi furnizat, contracost, cel puțin din luna noiembrie 2020, informații serviciilor secrete ruse. Suspectul a fost angajat la ambasadă ca membru al personalului local până la arestarea sa, în urma unei anchete comune a autorităților germane și britanice. Bărbatul nu dorește sub nicio formă să revină în Marea Britanie, a informat publicația Der Spiegel, citând o declarație a avocatului acestuia./cstoica/sdm2
(REUTERS – 3 decembrie)