Comunicat

Sindicatul Liber şi Independent al Salariaţilor din Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, cu sprijinul comunității RePatriot, Cercetașii României – Centrul Local Sf. Nicolae, Asociația 21 DECEMBRIE și Asociația Basarabia a Românilor din Regiunea Odesa, a demarat, încă din primele zile ale conflictului de la granițele țării, campania umanitară ”Implică-te! Cei de lângă noi au nevoie de ajutor!”, în sprijinul comunităților românești și a celorlalți cetățeni ai Ucrainei, nevoiți să-și părăsească locuințele și să abandoneze totul pentru a fugi din calea războiului.

Zilele trecute am reușit să transportăm primele două tranșe din donații spre destinatari și să acordăm sprijin unor tineri, etnici români și de alte naționalități, ce au ajuns pe teritoriul României.

Acțiunea continuă și propunem realizarea unei prime serii de evenimente cultural-artistice la Casa de Cultură a Studenților București, menite să sensibilizeze întreaga societate, pentru strângerea de fonduri și produse de primă necesitate, după cum urmează:

Trei evenimente, o singură cauză

  • 31 marti, ora 19:00 Concert Iulia și Valentin Gherghișan, Tic Petroșel, Marius Matache, Mircea Bodolan
  • 7 aprilie, ora 19:00Concert Timpuri Noi, Stema, Solaris, Bebe Astur & comp
  • 14 aprilie, ora 19:00Concert Ovidiu Mihăilescu, Raul Cârstea, Cristi Dumitrașcu, Gabi Balașa, Grupul Truverii

Prin urmare, vă adresăm rugămintea de a vă alătura demersului nostru pentru a mediatiza programul acestei nobile acțiuni.

Menționăm că acțiunile noastre au fost reflectate în mass media și pe rețele de socializare, iar în programele SRTV a fost prezentat în data de 10 martie 2022, la TVR Internațional, ora 21:00, https://youtu.be/cAEudBP96LM, emisunea A Doua României (reluat de TVR 3),  respectiv în data de 12 marie 2022, la TVR1 – Telejurnal, ora 14:00 și ora 20:00, https://bit.ly/3Jby1ry , cazul unei tinere artiste, Iulia Gherghișan, refugiată din satul Erdec Burno – Ismail, ce a primit ajutorul nostru şi care va fi preluată în acest program.

***

Cei care doresc să doneze produse alimentare ambalate neperisabile și articole de igienă (alcool sanitar, periuțe dinți, pastă dinți, săpunuri, scutece copii, etc) o pot face la Casa de Cultură a Studenților București, Calea Plevnei, nr.  61, sect. 1, București (Zona Eroilor, în spatele Operei Române), zilnic în intervalul orar 8:00 – 20:00.