Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății reprezintă nu numai revărsarea luminii, a liniștii, a păcii și a seninătății peste sufletele noastre, ci și un moment de întregire a familiei, în care armonia și bucuria trebuie să primezea. Organizarea și mai ales găzduirea unui prânz în propriul cămin, indiferent de prilej, nu trebuie să fie o muncă plictisitoare și dificilă, ci, dimpotrivă, o desfătare. „Ușor de spus, greu de făcut!”, ar exclama unii imediat. Într-adevăr, uneori numai gândul că urmează să primim oaspeți ne îngrozește atât de mult încât până la instalarea panicii nu mai este decât un pas. Însă, cu puțină voință și răbdare putem trece peste activitățile mai puțin plăcute, contribuind decisiv la satisfacerea pe deplin a invitaților, și, implicit, a noastră. Indiferent dacă v-ați asumat anul acesta rolul de gazdă pentru prânzul de Paște cu familia sau ați decis să invitați câțiva prieteni pentru o masă mai specială, cu ajutorul câtorva trucuri simple puteți face diferența dintre o întâlnire haotică și una extrem de distractivă.


* Serviți masa „al fresco”. Vremea poate fi puțin imprevizibilă în această perioadă a anului, dar dacă sunteți destul de norocoși și prindeți o zi cu cer senin și soare, mutarea în aer liber a întregului „echipament” de servit masa este o opțiune excelentă. Nu numai că vă veți bucura de aerul proaspăt al primăverii și veți avea mai mult spațiu pentru a relaționa, dar și activitatea de după… adică cea de curățare, va fi obligatoriu mult mai ușor de dus la capăt. Ca să nu mai vorbim de faptul că interiorul casei va rămâne intact, fără pete pe covor și fără prea mult deranj. În cazul în care organizați prânzul în casă, păstrați temperatura camerei cât mai confortabilă. Orice masă se poate transforma într-un coșmar dacă podelele sunt reci sau camera este încinsă din cauza căldurii din bucătărie. Fiți conștienți de gradele din încăpere și întrebați oaspeții dacă sunt confortabili cu temperatura respectivă. Sfat: Pentru a vă ușura la maximum activitatea de curățare, cel mai indicat ar fi să cumpărați farfurii, pahare, platouri și furculițe de unică folosință. Sunt mult mai igienice și nu mai pierdeți timp inutil cu spălatul veselei și al tacâmurilor.
* Întâmpinați-vă oaspeții cum se cuvine. Chiar dacă friptura încă se rumenește în cuptor sau nu ați apucat să așezați masa, cel mai indicat ar fi să vă întâmpinați întotdeauna oaspeții personal. Nu vă „delegați” soțul sau copiii să răspundă la ușă, în timp ce dvs. trebăluiți prin bucătărie. Oaspeții tăi trebuie să simtă cu adevărat că i-ați invitat de plăcere! Faceți-vă timp pentru fiecare oaspete în parte și oferiți-le pentru început o băutură, indiferent că este vorba de ceai cu gheață, alcool, limonadă făcută în casă sau apă cu o felie proaspătă de lămâie. Aceasta este o modalitate excelentă de a ajuta oaspeții să se simtă în largul lor.
* Păstrați pe cât se poate un mediu intim. Limitarea listei de oaspeți la o mână de prieteni apropiați și membrii familiei va avea ca rezultat o mai mică presiune în îndeplinirea rolului de gazdă, ca să nu mai vorbim de ușurarea constrângerii asupra timpului și a bugetului. Faceți o listă cu cei pe care doriți să-i invitați, ținând cont de dimensiunea zonei dvs. de divertisment.
* Concepeți meniul fără prea mult tam-tam. Ideal ar fi să experimentați noi rețete pentru ocazii mai puțin aglomerate, adică atunci când aveți mai mult timp la dispoziție. De Paște, Crăciun, sau alte asemenea sărbători importante, ar fi mai bine să vă limitați la preparate deja cunoscute și eventual deja încercate (și reușite). În acest fel veți fi siguri că bucatele vor avea succes. Așadar, rămâneți fideli (pentru moment) felurilor care vă plac și știți să le gătiți, cum ar fi o salată cu de toate, cartofi copți, creveți sau, de ce nu, banalul porumb fiert. Sau pur și simplu, puteți încinge grătarul și lăsa bucățile de carne să sfârâie. Orice veți decide să gătiți, un lucru este cert: așezați o masă în stil bufet suedez, de unde oaspeții să se poată servi singuri, având grijă să includeți și băuturile preferate ale invitaților.
* Pregătiți-vă temeinic dinainte. Una dintre cele mai ușoare căi de a face ca rolul de gazdă să fie cât mai puțin stresant cu putință este să vă pregătiți cât de mult puteți cu o zi sau două în prealabil. Aceasta include cumpărarea și pregătirea produselor, verificarea oricăror cerințe dietetice din partea invitaților, stabilirea și configurarea mesei, plierea șervețelelor și orice alte activități de curățare și organizare care pot fi efectuate înaintea marelui eveniment, astfel încât să fiți cât mai relaxați în ziua cu pricina. Sfat: Un platou cu brânzeturi, biscuiți sărați și mâncare ușoară, care se poate servi chiar cu mâna, sunt feluri perfecte pentru a începe masa. Aduceți-le și lăsați-le pe masă chiar din momentul în care oaspeții încep să sosească, astfel încât ei să poată „ciuguli” cât timp dvs. preparați felurile principale ale prânzului, fără a vă îngrijora de stomăcelele lor înfometate.
* Decorați casa cu decorațiuni de sezon. În timp ce iepurașii așezați în iarbă și ouăle de ceramică arată minunat, nu este nevoie să cheltuiți o grămadă de bani pe decorațiunile specifice Paștelui, care, probabil, vor fi aruncate câteva zile mai târziu. În schimb, setați dispoziția de sărbătoare cu lumânări, ghirlande, stegulețe, șiruri de beculețe, perne colorate și orice alte decorațiuni pe care le aveți deja prin casă. Sfat: Borcanele goale și reciclate, de diverse forme și dimensiuni, par întotdeauna la îndemână și sunt ideale în așezarea mesei. Alegeți câteva flori de sezon și folosiți borcanele ca vaze, așezați în interiorul lor câte o lumânare sau decorați-le cu sclipici și sfoară și folosiți-le pentru a stoca tacâmurile de-a lungul mesei. Orice tip de decorațiuni ați alege rămâneți în sfera simplității!
* Înnobilați starea de spirit cu muzică. Crearea unui play-list necesită timp, însă veți fi de acord că merită să faceți acest lucru, în timp ce vă veți putea saluta opaspeții proaspăt sosiți, fără a trebui să vă gândiți la oprirea și la pornirea muzicii. Alegeți melodii adecvate vârstei și începeți cu ceva liniștit și relaxant, probabil păstrând melodiile de dans pentru mai târziu. Chiar dacă Paștele nu are niște melodii specifice, cum sunt colindele de Crăciun, o muzică foarte relaxantă, poate chiar ambientală, este tot ce vă trebuie pentru a celebra cum se cuvine această sărbătoare religioasă (înainte de toate).
* Planificați ceva și pentru copii. O întâlnire de Paște va implica, probabil, copii de toate vârstele, așa că este important să vă asigurați că vor dispune de jocuri și jucării care să-i țină ocupați și veseli, în același timp. Planificați o vânătoare de ouă de Paște, pregătiți-le cărți și creioane de colorat, cumpărați-le o minge (cu mare băgare de seamă să nu strice tot ce v-ați chinuit să realizați), o coardă (pentru fetițe), sau fierbeți niște ouă și lăsați-i să le decoreze cum știu ei mai bine, promițându-le premii consistente pentru curățenie și liniște. Puteți chiar așeza o altă masă, mai mică, special pentru copii, unde culorile vesele și jucăriile să fie la loc de cinste.
* Confortul, la loc de cinste. Achiziționarea unor perne și a unor pături pentru a le așeza pe băncuțe sau scaune v-ar putea aduce un plus de laudă din partea oaspeților. Câteva „atingeri” moi pot fi foarte utile dacă vremea se răcește sau dacă micuții oaspeți, obosiți de atâtea ouă decorate, vor dori să tragă un pui de somn. Păstrați doar câteva la îndemână, fără să faceți prea mare caz de ele (în cazul în care se murdăresc sau pătează).
* Acordați atenție mărită felului în care vă serviți oaspeții. Un prim pas în acest sens ar fi să păstrați cuptorul cald, cu farfuriile înăuntru, până când sunt gata de servit (în cazul felului principal). Sau aprindeți cuptorul și așezați farfuriile cu mâncare pe aragaz pentru a sta cât mai mult timp calde. Același truc este valabil și în privința pâinii! Zece minute în cuptorul cald le vor face să aibă un gust proaspăt, iar crusta astfel formată va fi extrem de lăudată. Un alt truc ar fi să serviți mai degrabă niște chifle umflățele și gustoase decât banalele felii de pâine! Dacă băuturile sunt menite a fi servite reci, asigurați-vă că adăugați gheață în pahare. Un alt aspect demn de luat în seamă ține de „repartizarea” locurilor la masă. Pentru a nu părea că vreți să dețineți controlul absolut spunând fiecărui invitat în parte unde să se așeze, puteți apela la ajutorul unor plăcuțe cu nume. Dar, chiar și așa, nu ar fi rău să le indicați verbal locul „de ședere”, acest lucru ajutându-i să se simtă apreciați. Nu lăsați la întâmplare acest aspect deosebit de important, mai ales dacă știți că există unele afinități sau, dimpotrivă, animozități între invitați. Sfat: Alegeți câteva rămurele de lavandă proaspătă și atașați o mică crenguță pe fiecare etichetă cu numele invitaților.
* Adăugați și câteva preparate pentru micul dejun. Prânzul de Paște este programat, în mod normal, între orele 12:00 – 14:00, ceea ce înseamnă că unii oaspeți ar putea fi încă în „modul” mic dejun. Tocmai din acest motiv, masa trebuie să conțină și preparate de mic dejun (chiar dacă din punct de vedere tehnic găzduiți un prânz). Este o idee bună să aveți la îndemână elemente pentru micul dejun, cum ar fi cafea proaspăt preparată sau suc de portocale. Un quiche de casă cu șuncă și legume de primăvară, cum ar fi sparanghelul, este preparatul perfect atât pentru micul dejun, cât și pentru prânz.
* Oferiți oaspeților câte un mic dar. Fie că este o mică plantă în ghiveci, un obiect tradițional sau ceva comestibil (cum ar fi niște prăjiturele în formă de iepuraș), trimiteți oaspeții acasă cu un semn de apreciere din partea dvs. NU oferiți unora daruri mai scumpe și altora mai ieftine, toată lumea trebuie să se simtă apreciată în mod egal.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.houzz.com
https://simplebites.net
https://www.bobsredmill.com
https://www.bbcgoodfood.com