Preşedintele Klaus Iohannis salută aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi a precizat că documentul va continua să rămână unul dintre fundamentele politicii externe şi de securitate ale ţării noastre, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit şefului statului, un obiectiv comun asumat de cele două ţări este includerea României în Programul Visa Waiver, iar ambele părţi depun eforturi pentru îndeplinirea acestuia.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a precizat că Parteneriatul Strategic cu SUA, pe toate dimensiunile sale de cooperare, a devenit o prioritate pentru România. Totodată, şeful executivului punctează că acest acord a fost şi este un instrument eficient de consolidare a cooperării bilaterale în domenii precum valorile transatlantice, apărarea, securitatea şi energia./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie