EURACTIV: România ar putea adera la spațiul Schengen până la sfârșitul anului, afirmă Iohannis

 

EURACTIV (Belgia), 7 octombrie 2022 – România ar putea adera curând la spațiul Schengen, dar nu există nici o certitudine că o decizie va fi luată până la sfârșitul anului, afirmă președintele român Klaus Iohannis.

Euractiv a scris că în decembrie Consiliul UE va vota cu privire la primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen, după mai bine de 10 ani de întârziere.

Ministrul de interne Lucian Bode a declarat că 15 dintre celelalte 26 de state UE au trimis experți în România pentru a evalua pregătirea țării pentru aderarea la Schengen. Olanda nu se numără printre țările care au trimis experți, afirmă Bode.

Conform mai multor oficiali români, Olanda ar putea fi singura țară care s-ar putea opune aderării României la Schengen. Mai demult și alte state se opuneau accederii României și Bulgariei. Totuși, anul acesta atât președintele francez Emmanuel Macron cât și cancelarul german Olaf Scholz au pledat pentru primirea ambelor țări în Schengen.

În ultima vreme au avut loc discuții între București și Haga pe această temă, iar premierul olandez Mark Rutte va face săptămâna viitoare o vizită oficială în România.

Întrebat miercuri, înainte de reuniunea liderilor europeni de la Praga, Iohannis a declarat că există posibilitatea ca România să adere la spațiul Schengen până la sfârșitul anului, sub președinția cehă a UE. „Dar garanția, trebuie să o spun clar, nu există încă”, a subliniat Iohannis.

El a recunoscut că acum șansele sunt mai mari, „întrucât nevoia de unitate din Europa a devenit chiar și mai clară în cursul războiului purtat de Rusia contra Ucrainei”.

Unitatea europeană poate fi consolidată dacă România, Bulgaria și Croația vor accede în Schengen, a declarat presei Iohannis. „După atâția ani de așteptare, eu cred că toți liderii au realizat că acest pas nu poate decât să îmbunătățească unitatea Uniunii și forța abordării noastre”, a precizat el.

Articol de Bogdan Neagu (EURACTIV.ro)

Traducere: Andrei Suba/asuba/rlambru