Evenimente pentru comemorarea a 100 de ani de la naşterea jurnalistei şi scriitoarei Monica Lovinescu

„Radiojurnal”- Realizator: Cătălin Gomboş – O serie de evenimente vor avea loc în anul în curs pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea jurnalistei și scriitoare anticomuniste Monica Lovinescu. În noiembrie, luna în care s-a născut Monica Lovinescu, se va dezveli o statuie a acesteia și a lui Virgil Ierunca, soțul ei. De asemenea, se are în vedere un concurs de literatură, care va purta numele scriitoarei, dar și o gală dedicată celor doi soți angajați în lupta împotriva comunismului. Evenimentele sunt organizate de editura Humanitas. Despre activitatea lor a vorbit, ieri, într-o conferință de presă, scriitorul Gabriel Liiceanu, director al acestei edituri:
Gabriel Liiceanu: S-a putut opune minciunii instituționalizate și devenită politică de stat adevărul rostit sistematic, simplu și tranșant. Asta într-o vreme în care vocile noastre, ale tuturor, am făcut parte dintre cei care au avut călușul istoriei în gură, vocile noastre fuseseră total amunțite. Ei au vorbit pentru 20 de milioane de oameni și în locul lor. Imaginați-vă cum ar fi arătat 30 de ani de istorie, ultimă, între ’60 și ’90, fără posibilitatea de a auzi niciodată glasul adevărului, niciodată./lcoman/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 februarie)