Galeria „Madrigal 60” încheie primul sezon expozițional cu vernisajul artiștilor Vasile și Mihai Ostahi

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a opta expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere artiștii Vasile și Mihai Ostahi, și lucrările pe care aceștia le dedică Corului Madrigal.

Vernisajul va marca încheierea primului sezon expozițional Galeria „Madrigal 60” și va avea loc joi, 22 iunie de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București. Expoziția va fi deschisă vizitatorilor în cadrul vernisajului, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, 24-25 iunie și 1-2 iulie, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Accesul publicului este gratuit.

„Anul 60 al Madrigalului vine cu o premieră în domeniul artelor plastice. Suntem la jumătatea anului și deja sunt peste 35 de tablouri reprezentând corul, dirijorul sau Casa Madrigal, în diverse și inedite forme. 9 artiști plastici s-au încărcat cu sunetul inconfundabil al Corului nostru și au creat, conduși de magia acestuia. Este cel mai frumos mod de a păstra energia undelor sonore pentru eternitate: pictată pe pânză. Le mulțumesc lor: Corina Preda-Perianu, Laurențiu Midvichi, Emanuel Chiriac, Virgiliu Parghel, Marinella Dumitrescu, Dan Palade, Lucia Juncu, Vasile Ostahi și Mihai Ostahi; și vă așteptăm în toamna la Art Safari!” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”