KATHIMERINI: Pompierii români, prima echipă din cele șase așteptate, au sosit în Grecia pentru anotimpul incendiilor

O echipă de 40 de pompieri români, prima din cele șase astfel de unități europene așteptate în Grecia pentru anotimpul incendiilor din acest an, a sosit miercuri în țară în cadrul planului anual al UE de ajutare a statelor membre predispuse la incendii devastatoare de vegetație.

Planul presupune detașarea a sute de pompieri din diverse țări în statele care prezintă risc ridicat în cele mai uscate luni ale veri, iulie și august.

Echipa a fost întâmpinată de adjunctul ministrului pentru criza climatică și protecție civilă, Evangelos Tournas, care le-a mulțumit și care a amintit de contribuția lor esențială în cazul incendiilor masive din 2022. „Criza climatică a provocat probleme enorme, mai ales în Europa mediteraneeană. Din nefericire, le-am resimțit și noi în cel mai rău mod posibil aici, în Grecia”, a declarat el în fața auditoriului strâns la centrul de instrucție al brigăzii de pompieri din Nea Makri, pe coasta estică a peninsulei Attica.

La eveniment au participat și ambasadoarea română în Grecia, Adriana Ciamba, și șeful Brigăzii de Pompieri, locotenent general Giorgos Pournaras.

Unitatea românească va rămâne în Grecia două săptămâni, după care va fi înlocuită de alți 40 de militari.

În iulie-august se vor afla în Grecia în total 200 de pompieri din șase state – Bulgaria, Franța, Germania, România, Slovacia și Malta – pentru a ajuta și suplini forțele locale. E al doilea an în care se implementează programul, gestionat de Mecanismul European de Protecție Civilă.

Peste 450 de pompieri din 11 state UE vor fi detașați preventiv în Franța, Grecia și Portugalia, a anunțat Comisia Europeană în 2023.

KATHIMERINI (Grecia) – 5 iulie 2023

Traducere: Andrei Suba