Două aeronave ale Korean Air şi Cathay Pacific Airways au fost implicate într-un accident pe aerportul din Hokkaido, în Japonia

Două aeronave aparținând companiilor Korean Air Lines și Cathay Pacific Airways au fost implicate într-un accident uşor pe aeroportul New Chitose din insula japoneză Hokkaido. Cele două aeronave și-au tăiat aripile în timpul rulajului pe pistă, pe fondul condițiilor de iarnă, a declarat un oficial al companiei Korean Air. Nu au fost raportaţi răniți în niciunul dintre cele două avioane, a precizat presa japoneză. Zborul Korean Air avea la bord 289 de pasageri și membri ai echipajului, a declarat un oficial al companiei aeriene, dar presa niponă a difuzat informații contradictorii cu privire la faptul dacă la bordul aeronavei Cathay Pacific se aflau sau nu pasageri. Cathay Pacific Airways nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii. Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că aeroportul a primit un apel despre incident la scurt timp după ora locală 17.30 (08.30 GMT). Zborul 766 al Korean Air Lines cu destinația Seul și zborul 583 al Cathay Pacific Airways care se îndrepta spre Hong Kong se aflau unul lângă celălalt la porțile de îmbarcare. Incidentul a avut loc când o mașină de tractare, care împingea avionul Korean Air cu spatele înainte de plecare, a alunecat din cauza zăpezii de pe sol, ceea ce a făcut ca aripa stângă a avionului să se agațe de aripa dreaptă din coadă a avionului Cathay Pacific, a declarat oficialul Korean Air. Peste 80 de zboruri interne și internaționale cu plecare și sosire de pe Aeroportul New Chitose au fost anulate din cauza vremii nefavorabile, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 16 ianuarie)