NATO a anunţat semnarea unor contracte în valoare totală de peste un miliard de dolari pentru achiziţionarea de armament pentru Ucraina

NATO a anunţat astăzi semnarea unor contracte în valoare totală de peste un miliard de dolari pentru achiziţionarea de armament pentru Ucraina. Anunţul a fost făcut de secretarul general Jens Stoltenberg:

Jens Stoltenberg: Tocmai am încheiat contracte în valoare de 1,2 miliarde de dolari pentru a cumpăra sute de mii de obuze de calibrul 155. Aceasta demonstrează că structurile NATO pentru achizițiile comune funcționează. Războiul Rusiei în Ucraina a devenit o bătălie a munițiilor, așa că este important ca aliații să-și realimenteze stocurile pe măsură ce continuăm să sprijinim Ucraina.

Realizator: Tot astăzi, Jens Stolbenberg a declarat reporterilor, la Bruxelles, că NATO nu vede în prezent nicio ameninţare iminentă din partea Rusiei către vreunul din statele membre. A adăugat însă că Alianţa îşi va menţine capacitatea de descurajare prin cel mai mare exerciţiu din ultimii zeci de ani, care va începe săptămâna aceasta./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 23 ianuarie