La Florenţa, în Italia, va apărea primul aeroport din lume cu viţă de vie pe acoperiș

La Florența, în Italia, se construiește un nou terminal aeroportuar, pe acoperișul căruia va fi plantată viţă de vie – în 38 de rânduri pe o suprafață de 7,7 hectare. Aeroportul vrea, astfel, să aducă un omagiu reputației Florenței ca inimă a celebrei regiuni viticole a Italiei – Toscana. Strugurii vor fi folosiți pentru a face vin și pentru a-l învechi în cramele de sub terminal. În plus, așa-numitul acoperiș verde va putea absorbi parțial emisiile de dioxid de carbon și va oferi o bună izolare fonică, iar apa de ploaie colectată la suprafață va putea fi purificată. Construcția noului terminal se va desfășura în două etape: prima va fi finalizată până în 2026, iar cea de-a doua – până în 2035. Anterior, Europulse a anunţat că, în 2021, Primăria din Florența a decis să încredinţeze gratuit plantațiile de măslini pe care le deține. Administratorii vor putea să-și producă propriul ulei și să-l vândă./ssirbu/vdraguta

(https://euro-pulse.ru/news/vo-florenczii-italiya-poyavitsya-pervyj-v-mire-aeroport-s-vinogradnikom-na-kryshe/)