SUA au interzis zborurile în zona unde s-a prăbuşit podul din Baltimore

Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a interzis marţi avioanelor să zboare deasupra epavei podului Francis Scott Key din Baltimore. De asemenea, FAA a interzis şi zborul dronelor în zona podului, care s-a prăbuşit marţi dimineaţă la ora 1:26, ora locală, după ce a fost lovit de un cargobot cu pavilion Singapore care tocmai ieşea din portul Baltimore. „FAA a instituit restricții de zborşi pentru piloţii de drone în jurul podului Francis Scott Key. Nu interferați cu operațiunile de salvare. Dacă zburați, operațiunile de intervenție de urgență nu se pot desfăşura”, a postat FAA pe X. Restricția stabilită marți dimineață acoperă portul Baltimore, care se află în apropierea Aeroportului Internațional Baltimore/Washington (BWI), unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din regiune. Nu au fost înregistrate întârzieri la aeroport marți dimineață./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 26 martie)