Războiul din Ucraina, conflictul din Fâșia Gaza și pericolul comunist din Pacific se regăsesc din nou printre principalele teme de interes ale presei internaționale.
„Ucraina va pierde războiul fără ajutorul SUA blocat în Congres, a avertizat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski”, relatează săptămânalul francez L’Express. „Armata rusă, mai numeroasă, avansează treptat pe frontul de est și a lovit cu regularitate infrastructura energetică a Ucrainei în ultimele săptămâni.” E într-adevăr momentul ca președintele republican al Camerei, Mike Johnson, să se facă remarcat prin deblocarea ajutorului, consideră editorialul cotidianului american The Wall Street Journal. El a început deja să acționeze în acest sens, dar are nevoie ca președintele Biden să pună simultan presiune pe democrați. Fără noi arme americane, Ucraina va trebui să facă alegeri sfâșietoare cu privire la ce teritorii să apere și pe care să le cedeze, cu consecințe dramatice pentru prestigiul SUA și stabilitatea Europei. Care poate fi periclitată și din interior, arată Euronews: „Slovacia riscă să fie un alt bastion anti-UE în Europa”. Victoria unui eurosceptic la alegerile prezidențiale din Slovacia ar putea întări linia rusofilă promovată de premierul țării, iar „Slovacia ar putea submina unanimitatea UE cu privire la Ucraina”. Din fericire, mai greșește și Putin, observă portalul european Politico. Dictatorul rus s-a trezit amenințând Finlanda cu detașarea de trupe la granița comună, drept pedeapsă pentru aderarea la NATO, deși „Rusia pur și simplu nu are la dispoziție acele trupe”. În consecință, „politicienii finlandezi își permit să nu fie alarmați de amenințările lui Putin”. Destul de alarmat e însă cotidianul britanic The Telegraph care titrează: „Putin se pregătește să dezlănțuie un nou val de arme ale terorii”. „Dezvăluirea că armata rusă folosește la scară largă gazul CS – o substanță chimică interzisă de Convenția Armelor Chimice – ar trebui să fie un oribil semnal de deșteptare pentru Vest și NATO, cum că nu există arme pe care Putin să nu fie dispus să le folosească”. Autorul, expert militar, mai remarcă și că „nu există nici o rațiunea militară ca soldații ruși să ocupe o centrală nucleară, cu excepția amenințării implicite de a o folosi pe post de armă”. Săptămânalul The Economist evidențiază un alt aspect reprobabil al campaniei ruse: suspiciunea că Moscova încearcă să transforme al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, într-o „zonă gri” nelocuibilă pentru civili. Pe lângă bombardamentele intense care se țin lanț din decembrie, Rusia a adoptat acum și tactica „sinistră” a loviturilor duble, a doua lovitură vizându-i pe salvatorii veniți să ajute victimele primei lovituri. În acest context, cotidianul portughez Jornal de Notícias îndeamnă Europa „să-și arate colții” printr-o politică militară bine pusă la punct: „Trebuie să ne arătăm colții, cu chibzuială, pentru că nu e suficient să cheltuim mai mult, trebuie să cheltuim mai bine. Iar cel mai important exemplu e UE însăși, deoarece investește de 2,5 ori mai mult în apărare decât Rusia, cu rezultatele pe care le știm cu toții. Chiar şi aşa, continuăm să tânjim după SUA atunci când securitatea ne e în pericol.”
„Israelul minimalizează posibilitatea unui acord” de încetare a focului în Fâșia Gaza, transmite agenția italiană ANSA. Tratativele din Egipt, la care mai participă Hamas, SUA și Qatar, vor fi reluate peste două zile. „Dacă Netanyahu decide să oprească războiul fără un atac pe scară largă la Rafah pentru a învinge Hamas, el nu va avea mandatul de a continua în funcția de premier”, a declarat ministrul securității și liderul dreptei radicale, Itamar Ben Gvir. „Israelul anunță retragerea armatei din unele zone din sudul Gazei, în contextul în care guvernul Netanyahu pare să cedeze în faţa puternicei presiuni internaționale”, comentează portughezul Jornal Económico. De menţionat că Hezbollah și Israelul se luptă în sudul Libanului din 8 octombrie, la o zi după atacul Hamas. În ultimele luni intensitatea și frecvența atacurilor transfrontaliere au crescut, precum și temerile legate de un nou front. Rămâne de văzut dacă demobilizarea trupelor din sudul Gazei va avea legătură directă cu mobilizarea spre granița cu Libanul.” Site-ul israelian Ynet News arată că retragerea armatei israeliene din Khan Younis e explicată de o „strategie în permanentă evoluție”, care înseamnă acum că forțele Israelului „rămân la o oră depărtare de oricare locație operativă, iar manevrele tactice din Gaza vor continua, cu atacuri-surpriză precum la [spitalul] Al-Shifa. În loc să rămână ținte statice pe front, soldații vor adopta o postură mai dinamică, permițându-le și refugiaților să părăsească Rafah”. Cotidianul de stânga Haaretz avertizează în editorialul său că incitările dreptei israeliene vor duce la violență și în cele din urmă la vărsare sânge: „în ciuda tentativelor de a distorsiona adevărul și a crea o falsă simetrie, violență politică e în continuare unidirecțională în Israel – dinspre dreapta spre stânga”. Cotidianul britanic The Guardian consideră că Israelul se confruntă cu „cea mai gravă criză de la înființarea statului” și crede că soluția e încetarea războiului și schimbarea guvernului. „Netanyahu i-a fixat armatei o sarcină imposibilă: să distrugă Hamas. Predictibil, ea nu a reușit s-o facă, dar între timp a transformat Israelul într-un paria global.” O analiză din The New York Times avertizează că Israelul repetă în Gaza greșelile făcute de SUA în prima etapă a războiului din Irak: operațiunile militare trebuie să fie dublate de un efort administrativ-umanitar consistent pentru stabilizarea societății. „Dacă aceeași armată care creează un vid de putere nu umple acel vid, atunci inamicul își menține o cale de acces. Mai are speranță. Nevoia morală de a distruge Hamas se menține, dar ar fi o greșeală profundă să crezi că înfrângerea ei în luptă contravine obligației juridice și morale de a-i hrăni și proteja pe civilii din Gaza. De fapt, cele două obiective sunt inextricabil legate.” Abordând contextul mai amplu, revista americană Foreign Affairs scrie despre „ordinea haosului” pe care teocrația islamică din Iran vrea s-o instaureze în regiune. Conflictul Israel-Hamas „a pus capăt definitiv eforturilor hotărâte a trei președinți americani de a ieși din Orientul Mijlociu” și a se concentra pe Pacific. „Iranul deține acum un avantaj în raport cu SUA, pentru că nu trebuie să realizeze nimic pe termen scurt. Haosul în sine va constitui o victorie. Pentru SUA, din contră, ștacheta succesului e ridicată.”
Site-ul EUObserver relatează despre eforturile americane de coordonare cu UE în privința politicilor economice împotriva Chinei. Reprezentanta comercială a Washingtonului, Katherine Tai, a declarat că UE și SUA trebuie să-și „găsească un numitor comun” în politica comercială și să se protejeze reciproc împotriva Chinei. Ea a avertizat că „mașinăria economică chineză” reprezintă o amenințare la adresa unor societăți deschise bazate pe piața liberă precum UE și SUA. Insistând asupra importanței coordonării, Tai a „subliniat repetat istoria relației transatlantice referitor la configurarea ordinii economice liberale postbelice”. Dacă europenii par să aibă nevoie de îndemnuri, Japonia face singură un pas înainte, cel puțin în materie de securitate. În ajunul unei vizite de stat a premierului japonez în SUA, The Washington Post găzduiește un editorial în care consilierul de securitate națională Takeo Akiba anunță o schimbare „epocală” în politica niponă de securitate. Japonia s-a decis să-și asume un „rol global de țară care conservă valori universale și protejează ordinea internațională bazată pe statul de drept”. Această transformare ar fi comparabilă cu perioada Restaurației Meiji de acum 150 de ani, în care societatea japoneză s-a preschimbat dintr-una feudală într-una modernă. În fine, The Financial Times apreciază că Japonia își consolidează alianța cu SUA pe fondul amenințării Chinei: „Tokyo și Washington sunt deopotrivă hotărâte să împiedice Beijingul să domine regiunea Indo-Pacificului”. Sub premierul Fumio Kishida Japonia își va dubla bugetul militar până la 2% din PIB până în 2027, și-a abandonat politica tradițională de a nu exporta armament și și-a reparat relațiile cu Coreea de Sud, „eliminând o falie nocivă dintre doi aliați vitali ai Americii din Indo-Pacific”. „Japonia a realizat unele dintre cele mai mari schimbări din politicile ei externă și de securitate de după al doilea război mondial, hotărâtă să împiedice dominația Chinei autoritare în Indo-Pacific.”
Andrei Suba
