Demisia neaşteptată a guvernului rus şi reforma constituţională propusă de preşedintele Putin continuă să preocupe presa internaţională, care se arată de asemenea interesată de ramificaţiile conflictului din Libia, dar şi de politicile climatice europene.
Revista americană Foreign Policy consideră că prin amendarea constituţiei Vladimir Putin vrea să-şi asigure rămânerea la putere şi după 2024. „De ce acum?” se întreabă ea, oferind şi răspunsul: „Nu este foarte clar, deşi, pe plan intern, el s-a confruntat cu presiuni crescânde din cauza economiei Rusiei şi din cauza corupţiei în creştere. Decizia survine după un an în care popularitatea lui Putin a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 13 ani”. La Libre Belgique scrie şi ea că „opiniile sunt unanime: preşedintele rus îşi pregăteşte viitorul, sistemul pe care îl conduce dând semne de erodare, iar alegerile se apropie. Politologi, opozanţi, editorialişti apreciază că Vladimir Putin a lansat de fapt o «tranziţie de putere». Unii şi-l imaginează ca pe un arbitru suprem, deasupra politicii, cu un post pe măsură, cum a făcut Nursultan Nazarbaiev în Kazahstan devenind un fel de Părinte al Naţiunii, lăsând preşedinţia unui fidel ascultător.” Publicaţia belgiană realizează totodată un portret concis al noului premier: „Mihail Mişustin, şeful Serviciului Fiscal Federal, este desigur un necunoscut, dar nu un nou venit. La 53 de ani, e considerat un înalt funcţionar deosebit de eficient, susţinător al digitalizării. El a transformat fiscul, birocraţie sclerozată şi coruptă, într-un organ eficient şi temut. Cu acest profil de tehnocrat mai curând decât de politician, pare un potenţial succesor.” O analiză publicată de ziarul brazilian O Globo insistă asupra unor idei similare: Putin planifică pe termen lung şi va schimba acum sistemul gândindu-se la perioada de după 2024; mai degrabă decât să-şi asume iar şefia guvernului, el „va urma exemplul Kazahstanului. Acolo, Nazarbaiev a plecat, nu mai este președinte, însă a folosit modelul chinez al lui Deng Xiaoping. Deng nu avea nici o funcţie, stătea în spatele guvernului, dar avea Comisia Militară, controlul armelor”. Şi O Globo îl consideră pe noul premier Mişustin un tehnocrat, observând că de fapt şi Putin tot tehnocrat era iniţial, dar s-a dovedit ulterior a fi „un mare politician”, însă nu crede că a fost numit pentru a ajunge ulterior preşedinte, ci are un rol anume pentru actuala tranziție. Din Bulgaria, cotidianul Dnevnik apreciază că „se conturează apariţia unui nou potențial centru de greutate la putere și guvernare şi va fi vorba de Consiliul de Stat, pe care Putin îl va conduce eventual după ce va pleca de la Kremlin” şi formulează două previziuni: „următorul șef de stat nu se va numi Vladimir Putin” şi „succesorul lui Putin va avea puteri limitate și nu îi va repeta recordul de ani la putere”. Noul premier e caracterizat drept un „bun manager îndepărtat de oricare dintre grupurile politice din jurul președintelui, adică un om fără nici o ambiție excesivă de putere și puțin probabil să fie manipulat de unul dintre principalele clanuri politice”. Şi ziarul bulgar aminteşte modelul Kazahstanului, unde stăpânul sistemului „nu deține o poziție puternică, dar puterea a fost distribuită în prealabil mai multor instituții, în multe dintre acestea el având un rol decisiv”, dar se îndoieşte că „o variantă din Asia Centrală este aplicabilă în Rusia”. Ziarul rus Kommersant scoate în evidenţă un aspect mai puţin dezbătut al reformei constituţionale: noua lege fundamentală va fi mai presus de dreptul internaţional. „Direcția gândirii juridice a Kremlinului demonstrează că Rusia percepe SUA, unde o astfel de prioritate este realizată cel mai bine, drept model de urmat, deşi UE respectă supremația dreptului internațional asupra legislaţiei naționale. […] În practică, principala consecință a consfințirii priorității Constituției ar putea fi refuzul aplicării hotărârilor luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, arată Kommersant.
„Este oficial: preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îşi trimite trupele în Libia”, a anunţat France 24, iar decizia survine cu trei zile înainte de o conferinţă de la Berlin consacrată crizei libiene, după eşecul negocierilor recente de la Moscova. Contingentul turc poate agrava „luptele fratricide care sfâşie ţara de la căderea regimului Gaddafi în 2011, alimentate de puterile regionale antagonice”. France 24 apreciază că „Libia a devenit teatrul unei lupte pentru influenţă între cele două tabere: de o parte Turcia şi Qatar, care sprijină guvernul de la Tripoli, de cealaltă Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul, care susţin forţele mareşalului Haftar”. Tot din Franţa, ziarul Le Figaro explică de ce sunt interesate Rusia și Turcia de Libia. O primă miză o constituie hidrocarburile: Turcia vrea să obţină petrol şi gaze pentru a depinde mai puțin de Rusia, iar Rusia, mai degrabă decât să vadă Libia devenindu-i concurent, preferă să şi-o facă partener. Mai există şi mize comerciale. „Moscova și Ankara pariază pe reluarea contractelor semnate înainte de căderea lui Gaddafi. Turcii le estimează la 18 miliarde de euro. Aceeași poveste cu Rusia, care a lansat și o vastă ofensivă, mai ales economică, în întreaga Africă.” Urmează apoi interesele geopolitice, consideră Le Figaro. Având în minte „proiectul neo-otoman al președintelui Erdogan”, Turcia – ca şi puterile arabe din regiune – vede Libia ca pe un „laborator”. „În rivalitatea sa cu Cairo, Abu Dhabi și Riadul, Ankara susține masiv calea islamului politic al Fraţilor Musulmani. În Egipt, Libia și Tunisia aceştia au o adevărată admirație pentru președintele turc, care le servește drept model.” Pentru Rusia aspectele politice sunt mai puţin relevante, de unde şi implicarea ei militară mult mai slabă decât în Siria. În fine, dacă „Magreb reprezintă una dintre principalele rute de tranzit migratoriu către țările europene, controlul Libiei ar însemna dobândirea unui mijloc de presiune asupra Europei”. În privinţa eşecului negocierilor de la Moscova pentru un armistiţiu, ziarul turc Sabah avansează ipoteza că SUA l-ar fi convins de fapt pe Haftar să nu semneze acordul, „considerând o lovitură puternică la adresa intereselor lor strategice faptul că, la fel cum s-a întâmplat în Siria, şi în Libia procesul de pace girat de Rusia şi Turcia a avut succes”. Altfel, publicaţia turcă îl consideră pe Haftar un pion al Moscovei, „pentru că Rusia, a cărei influenţă creşte din Libia până în Iran, din Golful Persic până în Mediterana de est, este principala sursă de legitimitate pe plan internaţional pentru Haftar, din punct de vedere militar, financiar, politic şi diplomatic”.
Pe frontul luptei cu schimbarea climei, „în urma «Acordului Verde» (Green Deal) lansat de Comisia Europeană, Germania este prima țară care a anunțat un plan obligatoriu pentru abandonarea cărbunelui în următoarele două decenii”, relatează site-ul italian Ilsole24ore. Eliminarea cărbunelui trebuie realizată cel târziu în 2038, posibil chiar din 2035. Conform postului BBC, guvernul federal prevede compensaţii de 40 de miliarde de euro pentru acest plan, bani urmând a fi acordaţi pentru proiecte de infrastructură şi reconversia forţei de muncă în patru state germane dependente de cărbune. Cărbunele asigură în prezent aproximativ o treime din energia electrică a Germaniei, care îşi propune ca până în 2030 să genereze cel puţin 65% din energie din surse regenerabile. „Polonia va fi cel mai mare beneficiar al fondului UE pentru climă în valoare de 111 miliarde de dolari”, titrează Bloomberg, precizând că „generoasa sumă estimativă face parte din «Mecanismul Tranziţiei Juste» în valoare de 100 de miliarde de euro, propus de executivul UE pentru a ajuta la finanţarea tranziţiei la neutralitatea climatică”. Şi cum „Polonia se bazează pe cărbune pentru mai mult de 80% din producţia sa de electricitate, ea ar urma să atragă peste un sfert din investiţiile totale.” Alţi mari beneficiari ai mecanismului ar putea fi Germania (13,4 miliarde de euro), România (10,1 miliarde) şi Cehia (7,8 miliarde), conform estimărilor Comisiei Europene, transmite Bloomberg. Legat de aceeaşi temă, EUobserver publică un sondaj realizat de Banca Europeană de Investiţii, din care reiese că europenii sunt deja pregătiţi să-şi „înverzească” stilul de viaţă. În primul rând, ei consideră „schimbarea ireversibilă a climei” drept una dintre marile primejdii la adresa continentului, mai presus de terorism ori şomaj, şi în consecinţă sunt dispuşi să-şi modifice comportamentul pentru a limita încălzirea globală. Spre exemplu, în domeniul transporturilor, responsabil pentru un sfert din emisiile nocive ale Europei şi principala sursă de poluare urbană, 64% din europeni sunt dispuşi să renunţe la utilizarea maşinii proprii şi să apeleze la transportul în comun. Comisia Europeană a estimat că pentru realizarea neutralităţii climatice până în 2050 e necesară reducerea cu 90% a emisiilor din transporturi, informează EUobserver. (Andrei Suba, RADOR)/asuba/dsirbu
