BTA: Schengen este un obiectiv prioritar comun pentru Bulgaria şi România (Rumen Radev)

„Schengen este un obiectiv prioritar comun pentru Bulgaria şi România”, a declarat preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, în cadrul conferinţei de presă comune cu omologul său român, Klaus Iohannis, care efectuează o vizită oficială la Sofia, la invitaţia şefului statului bulgar. „Ne declarăm determinarea de a depune eforturi şi mai mari pentru admiterea noastră în timp util, cât mai curând posibil, în Spaţiul Schengen”, a subliniat şeful statului bulgar.

Potrivit acestuia, bariera nedreaptă impusă celor două state nu trebuie să fie folosită pentru soluţionarea unor probleme politice interne şi de altă natură de către unele dintre statele membre ale UE. „Ridicarea acestei bariere cât mai curând posibil va da un impuls suplimentar dezvoltării economiilor Bulgariei şi României şi va răspunde aşteptărilor juste ale cetăţenilor celor două ţări pentru drepturi egale în UE”, a menţionat preşedintele Bulgariei./ddaniela/rlambru

www.bta.bg – 15 martie