Zilele Europene ale Arheologiei – Ediția XIV

Anul acesta ne întâlnim cu cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Europene ale Arheologiei, organizat de Ministerul Culturii din Franța, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP).
Scopul evenimentului este de a aduce lumea arheologiei mai aproape de publicul larg. Cu acest prilej, arheologii vor dezvălui tainele acestui domeniu captivant și insuficient cunoscut de public.

Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitatea sa de coordonator național, invită specialiștii de a participa în cadrul programului Zilele Europene ale Arheologiei (ZEA) care se va desfășura timp de trei zile – 16, 17, 18 iunie 2023 – în întreaga Europă.
Weekendul dedicat integral arheologiei va contribui la creșterea conștientizării existenței patrimoniului arheologic de către comunitățile locale și va familiariza publicul cu rezultatele cercetărilor arheologice.

Având în vedere interesul în continuă creștere pentru evenimentele organizate sub egida Zilelor Europene ale Arheologiei, atât din partea oamenilor care sunt dornici să afle mai mult despre istoria locală și modalitățile de cercetare, cât și din partea organizatorilor, sprijinim actorii implicați direct sau indirect în cercetările arheologice să găzduiască evenimente care promovează arheologia.
Invitația este deschisă pentru institute de cercetare, universități, muzee naționale, regionale, județene, locale și cele de sit, laboratoare, organizații neguvernamentale, centre de cercetare și autoritățile publice locale care au în subordine departamente de specialitate. Tururi ghidate, vizite pe sit, expoziții, ateliere practice, prezentări, spectacole sau arheologia experimentală sunt doar câteva dintre activitățile prin care comunitățile locale pot descoperi patrimoniul arheologic. Evenimentele se pot desfășura fizic sau în mediul online. Pentru mai exemple de activități, vă invităm să consultați website-ul: https://journees-archeologie.fr/c-2020/lg-en/romania/activities.

Modalitatea de înscriere

Pentru înscriere ca Organizator de eveniment/e în cadrul programului Zilele Europene ale Arheologiei este necesară crearea unui cont de organizator pe platforma oficială a evenimentului: https://
journees-archeologie.eu/c-2023/lg-en/romania/Log-in. Pe această platformă se va regăsi programul
evenimentelor, cu vizibilitate și posibilitate de promovare la nivel european.

Despre ZEA

Prima ediție a avut loc în 2010 la inițiativa Ministerului Culturii francez și sub coordonarea Institutului Național de Cercetări Arheologice Preventive (L’Institut national de recherches archéologiques préventives – INRAP). Sărbătoarea anuală a arheologiei s-a extins treptat, ajungând, în 2019, în alte 17 țări europene (Austria, Belgia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Slovenia, Slovacia, Spania, Elveția, Regatul Unit), iar din 2020 marcăm Ziua Europeană a Arheologiei și în România.

Ce își propune programul Zilele Europene ale Arheologiei?
• promovarea disciplinei arheologice către publicul larg,
• promovarea cercetărilor arheologice care stau în spatele expozițiilor muzeale,
• promovarea interacțiunii dintre arheologi și cetățeni,
• promovarea arheologiei ca disciplină care atestă diversitatea culturală europeană,
• creșterea gradului de promovare a arheologiei și patrimoniului arheologic în mass-media,
• creșterea conștientizării publicului larg și a autorităților locale cu privire la importanța
patrimoniului arheologic.
INP – coordonator național al Zilelor Europene

Institutul Național al Patrimoniului va asigura promovarea la nivel local a activităților desfășurate în România, prin intermediul websiteului zilelearheologiei.patrimoniu.ro unde veți putea regăsi harta și detaliile tuturor acțiunile desfășurate pe durata celor trei zile dedicate arheologiei. De asemenea, vă punem la dispoziție o arhivă a evenimentelor desfășurate în cadrul ultimelor două ediții.

Câteva dintre activitățile organizate în cadrul ediției 2022 cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei

1. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova – Expoziția “Tezaure arheologice prahovene”,
2. Muzeul George Severeanu – Tur ghidat despre istoria colecțiilor de piese arheologice Maria și Dr. George Severeanu și o prezentare a procesului de restaurare,
3. Muzeul Municipiului București – Incursiune virtuală în timpul cercetărilor arheologice de la
Gumelnița,
4. Muzeul Civilizației Dacice și Romane – O serie de conferințe publice despre istoria antică și medievală,
5. Muzeul Național de Istorie al României – O serie de conferințe cu tematică arheologică,
6. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale Comunei Siliștea, Constanța – ateliere de creație, de meșteșugărit, vânători de comori, reconstituiri istorice și concursuri.

Pentru orice detalii suplimentare, nu ezitați să ne scrieți la zilelearheologiei@patrimoniu.ro și
comunicare@patrimoniu.ro.