Papa Francisc este aşteptat la Iaşi

Câteva zeci de mii de oameni aşteaptă să-l întălnească, la Iaşi, pe Papa Francisc. În ciuda ploii şi a grindinei care s-au abătut ceva mai devreme asupra municipiului, pelerinii au rămas în zona centrală a oraşului în aşteptarea Suveranului Pontif. După slujba de la Sanctuarul Marian de la Şumuleu Ciuc, de la prânz, Papa are programată la Iaşi o vizită la Catedrala Sfânta Fecioară Maria Regină, unde se va întâlni cu aproximativ 800 de bolnavi şi persoane în vârstă. Va urma o întâlnire cu tinerii şi familiile catolice în faţa Palatului Culturii./lazard/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -1 iunie)