Casa perfectă pentru un Crăciun de basm – Tendințe 2020 în amenajarea locuinței de sărbători

Crăciunul nu este o perioadă și nici un sezon, ci o stare de spirit, iar adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuim pacea şi bunăvoinţa și să răspândim în jurul nostru compasiune și iubire. Semnificația Crăciunului, fie că este vorba de sensul tradiţional sau de cel modern, este foarte simplă: a-i iubi pe ceilalţi. Atmosfera de veselie și emoție, colindele, mirosul de portocale și de cozonaci abia scoși din cuptor, casa împodobită cu decorațiuni speciale, bradul și darurile mult așteptate, masa festivă de Crăciun, toate fac ca această sărbătoare să se distingă de orice alt moment al anului, reprezentând, totodată, cel mai bun prilej de a aduna familia și prietenii în jurul mesei, pentru a ne bucura împreună de aceste zile magice. Sărbătorile de iarnă sunt cel mai bun prilej de a ne scoate la iveală creativitatea, putând aduce magie și originalitate în fiecare încăpere prin punerea în aplicare a celui mai frumos proiect de decorare a casei de Crăciun. Crăciunul este singura perioadă a anului când oamenii își pot urma propriile impulsuri și își pot exprima propriile sentimente, fără rețineri. Pe scurt, Crăciunul este șansa de a fi noi înșine! Cu toate că printre motivele de bucurie se numără împodobirea bradului și decorarea casei, de multe ori, când trebuie să realizăm efectiv proiectul special de amenajare, ne putem confrunta cu o acută lipsă de idei, dublată de dorința de a crea ceva cu totul deosebit, original și diferit față de anii precedenți. Îmbrăcarea întregii case în straie de sărbătoare poate prinde viață prin mici aranjamente și detalii, fiecare încăpere putând avea propria poveste. Și cum Crăciunul se apropie cu paşi repezi, fiind poate cea mai activă perioadă din an – când sunt atât de multe de făcut într-un timp atât de scurt -, și cum există atât de multe variante de a ne decora locuințele pentru această sărbătoare, un mic „ghid de supraviețuire” în hățișul de oferte și propuneri ar fi extrem de util, indiferent dacă sunteți o persoană care pregătește totul din timp sau care, dimpotrivă, lasă și cel mai mic amănunt pe ultima sută de metri.

Pași esențiali pentru decorarea casei de Crăciun
1. Creionați câteva idei. Notați pe o foaie câteva idei despre cum ați dori să arate rezultatul final, eventual punând la păstrare unele fotografii sugestive, și apoi faceți o listă cu toate cele necesare, lucru care vă va ajuta să întocmiți și un buget. Trebuie să stabiliți exact, împreună cu familia, ce spații din locuință intenționați să decorați și, eventual, stilul pe care îl preferați.
2. Stabiliți bugetul pentru decorarea casei de Crăciun. Un aspect important îl reprezintă stabilirea sumelor necesare ducerii la îndeplinire a întregului proiect. Pentru o edificare deplină, după ce constatați că efortul de a merge prin toate magazinele de specialitate este mult prea mare, puteți consulta ofertele online pentru a face estimări de preț cât mai apropiate de realitate.
3. Alegeți o temă pentru decorarea casei de Crăciun. Următorul pas va fi să hotărâți cum doriți să arate casa anul acesta: în stil tradițional românesc, american, scandinav sau poate vintage, minimalist, maximalist sau boem. Culoarea vedetă rămâne roșul, în combinație cu alb, auriu sau argintiu, dar puteți alege orice altă culoare de bază, în jurul căreia veți construi întreaga amenajare: albastru clasic (culoare anului), verde sau roz. Stilul scandinav este cel care folosește motive decorative precum fulgii de nea, elanul și/sau renul, culorile alb și rosu, lemnul și materiale călduroase și confortabile. Sunt de preferat fețele de masă tradiționale, lumânările și felinarele. Stilul american, în schimb, este opulent, cu casa îmbrăcată în mii de luminițe, plină de culori, cadouri și obiecte decorative. Printre elementele-cheie ale acestui stil se numără bradul înalt, instalat în living, coronițele intens ornate de Crăciun, decorarea șemineului și instalațiile luminoase cât mai spectaculoase.
4. Alegeți o schemă de culori. Nu este nevoie să folosiți toate culorile curcubeului pentru a da o înfățișare de sărbătoare casei dvs. Puteți oricând opta pentru un decor de Crăciun într-o singură culoare sau folosind două culori complementare.
5. Păstrați proporțiile. Dacă locuiți într-o casă spațioasă puteți decora cu zeci de luminițe (în stil american), însă acestea nu vor arăta la fel de bine într-un apartament de 2-3 camere. Este recomandat să optați pentru instalații de brad care sunt mai puțin obositoare. Nu încercați să recreați în casă atmosfera de „discotecă” pentru că veți crea nedoritul aspect ieftin.
6. Mai bine mai puțin decât prea mult. Încercați să păstrați un decor cât mai simplu și mai elegant, evitând să așezați mai multe tipuri de instalații sau luminițe unele lângă altele. Gândiți-vă la ornamentele de Crăciun ca la niște bijuterii. Cu cât sunt mai simple, cu atât sunt mai de efect.
7. Nu decorați (chiar) toată casa sau grădina. Nu este nevoie să amenajați fiecare zonă din casă sau curte cu instalații și decorațiuni din Crăciun. De asemenea, ar fi de evitat să decorați copacii din grădină pe jumătate, dar și să amplasați diverse figurine gonflabile cu Moș Crăciun în curte. Cel mai indicat și verosimil ar fi folosiți figurine cu Moș Crăciun agățate cumva de hornul de pe acoperișul casei. Nu trebuie să scăpați din vedere niciun moment faptul că țelul dvs. este o amenajare elegantă, armonioasă și de bun gust, și nu una lipsită de valoare și originalitate.

Decorarea interioară a casei de Crăciun
Decorarea casei de Crăciun va trebui să înceapă cu o curățenie generală, luând la examinat fiecare colțișor din casă, ștergând praful din toate cotloanele, dar și ferestrele, pentru ca abia apoi să fiți gata de decorat. Degeaba va fi casa ticsită de încântătoarele și creativele ornamente de Crăciun dacă aceasta nu va străluci, în primul rând, de curățenie. Prin decorarea casei de Crăciun, important este să creați un mediu cât mai confortabil și mai intim, atât pentru dvs., cât și pentru eventualii oaspeți.

1. Holul de la intrare – Decorați intrarea astfel încât toți cei care vă trec pragul (și nu numai) să simtă magia sărbătorilor de la primul pas. Aveți grijă să oferiți tuturor o primire călduroasă încă dinainte de a deschide ușa. Puneți covorașe noi la intrare, de preferat cu un mesaj amuzant sau de sezon, precum „Ho-Ho-Ho”. Pe exteriorul ușii instalați o coroană de crengi de brad decorată frumos cu fundițe roșii sau agățați un aranjament împletit din brad, împodobit cu globulețe, beteală, ghinde și nuci poleite, bețișoare de scorțișoară, conuri de pin sau felii uscate de portocală. Pe peretele din hol puteți opta pentru o ghirlandă cu litere din crenguţe de brad sau litere volumetrice din hârtie, poze sau felicitări vesele în spiritul sărbătorilor. Ghirlanda poate fi din beteală, sfoară sau instalație LED. Un accesoriu de nelipsit este vâscul. Atârnați-l deasupra ușii de la intrare sau așezați-l pe masa de Crăciun, într-un mănunchi generos, pentru un plus de noroc.
2. Sufrageria sau livingul – Este locul în care vă veți petrece cel mai mult timp de sărbători, prin urmare aici trebuie să se regăsească elementele de bază, precum bradul. Fie că optați pentru un brad natural, unul artificial sau unul neconvențional, amplasarea și integrarea în decor cu celelalte elemente sunt foarte importante. În locul tradiționalului suport de brad, puteți folosi o sanie de lemn. Puneți dedesubt un covor alb, pufos și creați peisajul ideal de iarnă chiar în sufrageria dvs. Dacă nu aveți o sanie din lemn, alegeți ca suport o cutie din lemn, simplă sau vopsită în culori pastelate, pe care o puteți refolosi ulterior pentru depozitare. Atunci când copiii se vor strânge în jurul bradului, pentru a-și deschide cadourile, veți dori ca ei să se simtă confortabil, așadar alegeți să așezați lângă brad covoare pufoase sau covoare shaggy pe care cei mici să poată sta în voie și să se joace cu darurile primite. Împodobiți peretele accent cu un aranjament mai special, gen coroniță de globuri și lumini sau ceva asemănător, sub lustra de tavan atârnați vâscul, iar un fals șemineu, dacă există, sau dulapul central poate fi împodobit cu lumânări și aranjamente speciale, poate chiar fursecuri de Crăciun. Decorarea scaunelor pentru cina de Crăciun, actul central al acestor sărbători, este o altă decorare de mare efect, pe lângă fața de masă și servețele. Agățând de spătarul scaunelor orice element decorativ de Crăciun, puteți împodobi masa de Crăciun în mod deosebit. Optați pentru huse cu motive de Crăciun, în așa fel încât să le integrați cât mai bine în atmosfera de poveste. Dacă aveți un șemineu, nu uitați să agățați de el ciorăpei roșii încăpători, în care să poată fi strecurate mici atenții, precum dulciuri sau bilețele.
3. Dormitorul – Doar pentru că este un spațiu intim, nu înseamnă ca nu îl puteți decora ca în reviste. Împodobiți tăblia patului sau peretele de deasupra lui cu o ghirlandă luminoasă și alegeți așternuturi albe sau în nuanțe de roșu, cu motive de Crăciun. La rândul lor, ferestrele atât din living, cât și din dormitor, pot fi ornate cu luminițe, stickere sau alte figurine. Temperaturile scăzute din preajma Crăciunului se potrivesc perfect nu doar cu vinul fiert și aromat, ci și cu păturile și covoarele pufoase și cu pernele din imitație de blană. Acestea vor spori confortul locuinței și vor crea o atmosferă primitoare și extrem de trendy.
4. Baia – Micile detalii precum fulgi de zăpadă desenați pe marginea oglinzii cu un marker argintiu sau un om de zăpadă care vă zâmbește ori de câte ori vă uitați în oglindă, fac o mare diferență. Vopsiți în alb câteva crenguțe, puneți-le într-o vază transparentă pe un raft și adăugați culoare prin globuri mici, forme de hârtie sau flori.
5. Bucătăria – Aici este locul unde se va petrece magia în materie de arome. Expuneți la tot pasul bunătăți în borcane cu fundițe roșii: turtă dulce, bețișoare de scorțișoară, biscuiți în formă de brăduți, nuci și mici atenții pentru pofticioși. Și nu uitați de vinul fiert, care va umple casa de aromă și mai ales de voie bună. Împletiți o ghirlandă din frunze de eucalipt, mandarine sau lămâi și mici decorațiuni aurii pentru strălucire și contrast.
6. Balconul – Decorarea balconului nu numai că va smulge zeci de exclamații admirative din partea trecătorilor, dar are și rolul de a-i atrage ca un magnet pe oaspeți la un pahar de vin fiert și puțin aer proaspăt. Așezați păturele și covoare pufoase din loc în loc, pentru a mai îndulci frigul, lipiți stickere pe geam sau desenați fulgi mari de zăpadă și îmbrăcați în beteală și beculețe balustrada. Elementele esențiale, care nu pot fi lipsite la ceas de seară, rămân tot luminițele. Albe, colorate, cu jocuri de lumini sau fără, acestea vor crea o atmosferă de liniște și de visare.
7. Balustrada scării interioare pentru Crăciun, dacă aceasta există, este încă un loc unde poți plasa un aranjament special ce poate schimba înfățișarea casei. Balustradele pot fi dificil de decorat, totuși, pe baza unor idei simple, se pot obține designuri foarte atractive și frumoase. Pentru a da scării casei un aspect vesel, elementele decorative pot fi amplasate înlănțuindu-le în culori tradiționale de alb și roșu, dar, pe de altă parte, și verdele poate fi îmbinat perfect cu conurile de brad. Panglicile sunt ușor de amplasat și se pot realiza cu ele combinații de design foarte interesante.
8. Lumina este unul dintre cele mai importante elemente pentru decorarea casei de Crăciun. Puteți crea perdele de mici luminițe la ferestre, deasupra patului din dormitor sau pe anumite peise de mobilier. O idee bună pentru a folosi ghirlandele de lumini este să le introduceți în borcane de sticlă transparente sau mate în diferite culori. Ați putea chiar să „construiți” un brad din luminițe, în cazul în care nu ați apucat să achiziționați un brad sau, pur și simplu, dacă doriți un plus de fantezie. Conturați pe perete forma unui brad, apoi lipiți o ghirlandă de lumini pe conturul astfel format. Decorarea ferestrelor poate consta atât în crearea unor forme impresionante din beculețe, cât și alegerea unor abțibilduri în formă de fulgi de nea, Moși Crăciuni sau oameni de zăpadă. O variantă buna este și sprayul cu aspect de zăpadă, cu care puteți da geamurilor un aspect de sezon, ca și când ar fi fost ușo atins de fulgi de zăpadă. La geamuri mai puteți agăța crenguțe de brad sau puteți instala o coroniță din crenguțe pe fiecare geam. Evitați, totuși, să puneți în apropierea draperiilor lumânări aprinse, pentru a evita posibilele evenimente neplăcute.

Decorarea exterioară a casei de Crăciun
Nu numai interiorul locuinței poate oferi idei „strălucitoare” de decorare, ci și exteriorul acesteia. În cazul în care sunteți mândrii posesori ai unei superbe grădini, nu o puteți lăsa, sub nicio formă, neîmpodobită. Dacă plănuiți să îmbrăcați în lumini acoperișul sau câteva alei din curte sau grădină, sunt necesare instalații outdoor, create special în acest scop, dar puteți folosi, cu la fel de mult succes, și proiectoare laser cu LED, cu efecte de lumini mișcătoare (ploaie de stele), ce pot fi accesate prin telecomandă. În funcție de dorința de opulență, puteți contura doar ușile, ferestrele, streșinile și anumite detalii ale casei cu câte un rând de instalații, sau puteți merge până la a „îmbrăca” parțial casa într-o perdea imensă de lumini. O idee hazlie ar fi să aranjați mai multe lampadare în forma unui brad. Dacă aveți deja în curte brazi, copaci mici sau arbuști, nu uitați să îi ornați cu instalații luminoase, beteală sau globuri. Există, de asemenea, instalații de Crăciun sub formă de animale. Fie că este doar un ren sau chiar sania lui Moș Crăciun trasă de echipa de reni, aceste decorațiuni sunt extrem de speciale și de efect. Montați pe peluză figurine gonflabile cu Moș Crăciun, cu oameni de zăpadă sau reni, în mărime naturală. Acestea sunt ușor de umflat și instalat, făcând deliciul copiiilor. Și ghivecele cu brazi decorativi sau alte plante asociate cu Crăciunul (arbuști de culoare roșie, de exemplu), coronițe și funde supradimensionate pentru uși și cutii poștale, sau figurinele pentru grădină pot, de asemenea, crea casa perfectă pentru un Crăciun de basm. Atenție, însă, planificați decorarea exteriorului casei în așa fel încât să nu aveți discuții cu vecinii, care s-ar putea simți deranjați de zgomot.

Autor: Alina Andrei, RADOR
Surse:
www.housebeautiful.com/entertaining/holidays-celebrations/g999/christmas-home-decor/ 24
www.decoratorswarehouse.com/blog/top-trends-in-christmas-home-decor-for-2020/
www.costainvest.org/ro/decorarea-casei-de-craciun/
www.tabu.ro/decor-de-craciun-2020-tendintele-de-neratat-pentru-a-aduce-magia-sarbatorilor-in-casa-ta/
limarom.ro/sfaturi-si-idei-pentru-decorarea-casei-de-craciun/
www.tasteofhome.com/collection/how-to-decorate-for-christmas/
www.elledecor.com/design-decorate/interior-designers/advice/g2833/christmas-decorating-ideas/
www.tettu.ro/idei-magice-decorare-craciun/
www.ajusto.ro/blog/decorarea-casei-de-craciun-10-decoratiuni-de-efect-care-vor-face-diferenta/