Liderul USR, Cătălin Drulă, cere demisia ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi solicită ministrului transporturilor, Sorin Grindeanu, să demisioneze din funcţie, în contextul situaţiei de la Metrorex. Creşterea necontrolată a salariilor şi a numărului de angajaţi a dus, în ultimii ani, la o majorare spectaculoasă a subvenţiei pentru companie, scrie acesta pe Facebook. El acuză guvernările PSD şi PNL de lipsă de responsabilitate şi aminteşte că atunci când USR a deţinut Ministerul Transporturilor, salariile la Metrorex nu au crescut, iar numărul de salariaţi era în scădere. De cealaltă parte, angajaţii companiei resping ideea că Metrorex este o gaură neagră, în care sunt folosiţi ineficient banii publici. Sindicaliştii spun că de vină sunt responsabilii politici pentru decizii de investiţii care au generat actualele datorii. Ei avertizează că subfinanţarea metroului devine sistemică şi poate bloca activitatea companiei. Metrorex a solicitat 700 de milioane de lei la rectificare, sumă care include şi cele 160 de milioane, datorie către firma care a redus serviciile de mentenanţă. De aproape o lună, trenurile de metrou vin în staţii la un interval de 10-15 minute, dublu faţă de programul normal, pentru că sunt doar 30 de garnituri cu revizia tehnică la zi./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)