Președintele Iohannis apreciază că proiectul Guvernului privind măsurile fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a țării pe termen lung este un pas în direcția bună

Președintele Klaus Iohannis apreciază că proiectul Guvernului privind măsurile fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a țării pe termen lung este un pas în direcția bună. Șeful statului mai spune însă că nu se pot rezolva dintr-odată problemele acumulate în timp îndelungat.
Klaus Iohannis: Pași trebuie făcuți, nu putem să continuăm să ne facem că bani publici sunt de multe ori cheltuiți fără o eficiență foarte mare, nu putem să închidem ochii la evaziunea fiscală și nu putem să lăsăm anumite resurse care ar trebui să fie disponibile pentru bugetul local să nu fie folosite. Cum se face asta? Sigur, este o artă pe care s-o descopere guvernul și să vină cu acele măsuri care rezolvă problema și pe termen scurt, dar care rezolvă și problemele sistemice./RADOR RADIO ROMÂNIA//avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 septembrie)