Armata Rusiei a atacat cu rachete o unitate de pompieri din regiunea Harkiv

RADOR RADIO ROMÂNIA (27 octombrie) – Ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko, a raportat că, în noaptea de joi spre vineri, ruşii au lansat un atac cu rachete asupra unităţii de pompieri din orașul Izium, regiunea Harkiv, rănind opt salvatori. „Unitatea de pompieri din regiunea Harkov a împlinit 200 de ani. Rusia a transmis ‘felicitări’ în propriul stil. Noaptea trecută, inamicul a lansat un atac cu rachete asupra clădirii unităţii de pompieri din orașul Izium” – se arată în mesajul postat de Klimenko pe Facebook. Opt pompieri au fost răniți în timpul bombardamentului. Clădirea în sine și 13 autospeciale, de asemenea, au fost avariate.

(Agenția de presă UKRINFORM – 27 octombrie)/sdan/asalar