Revista presei internaționale – 14 decembrie

La Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, s-au încheiat lucrările celei de-a 28-a conferințe ONU pe tema schimbării climei, cunoscută sub inițialele COP 28. „Majoritatea participanților s-au declarat entuziasmați de rezultate”, după cum află din The National, un ziar de limbă engleză publicat în emirate. „Cele aproape 200 de țări participante au hotărât să reducă consumul de combustibil fosil, iar documentul final poartă numele de Consensul EAU”. Potrivit aceleiași publicații, „statele insulare s-au arătat nemulțumite, susținând că acordul nu merge prea departe”. Dar vicepreședintele Dubaiului, Șeicul Mohammed bin Rashid, „a salutat conensul la care s-a ajuns”. Și tot din The National mai aflăm că „fostul vicepreședinte american Al Gore, un cunoscut militant pentru protecția mediului, a considerat că acordul a atins abia minimul în privința combaterii schimbării climei”. Din Franța însă, președintele Emmanuel Macron se arată și el entuziasmat, afirmând, potrivit ziarului Le Monde, că „acordul din Dubai reprezintă o etapă importantă”.
Din păcate, COP 28 reprezintă unul dinte pu’inele evenimente mai plăcute aflate pe prima pagină a presei internaționale. Si asta pentru că, din nou, cele două conflicte departe de a fi stinse – cel dintre Israel și mișcarea Hamas și invazia Rusiei în Ucraina – atrag în continuare atenția ziarelor. „Armata Israelului a început să pompeze apă de mare în vasta rețea de tuneluri a militanților Hamas din Gaza”, după cum reiese dintr-un comunicat al oficialilor americani pe tema operațiunilor, citat de ziarul american The Wall Street Journal. Tot un ziar american, The New York Times, anunță că, ieri (13 dec.), „Adunarea Generală a ONU a votat în sprijinul încetării focului în conflictul dintre Israel și Hamas”. Ziarul precizează că „trei sferturi dintre statele membre au votat în favoarea rezoluției, rezultatul evidențiind astfel izolarea Israelului și a Statelor Unite”. Dar ziarul israelian Ha’aretz, titrează: „Netanyahu afirmă că niciun fel de presiuni internaționale nu vor putea opri războiul împotriva Hamas”.
Din păcate, războiul din Ucraina pare să continue și el cu aceeași forță. Un ziar independent rusesc de limbă engleză, The Moscow Times, relatează că „un atac rusesc cu rachete semnalat ieri seară la Kiev, capitala Ucrainei, s-a soldat cu cel puțin 50 de răniți”. În plus, nici România nu pare să scape de amenințările Rusiei. Potriivit ziarul moscovit Kommersant, „șeful delegației ruse la OSCE, Konstantin Gavrilov, ar fi declarat că avionele F-16 care ar ajunge în Ucraina de la baze din Polonia, România și Slovacia vor fi considerate drept o participare a acestor țări la război, ceea ce”, potrivit declarațiilor sale, „ar forța Rusia să treacă la represalii”.
În privința Poloniei însă, veștile par să fie mai bune. „Bucurie și mari speranțe, având în vedere că Polonia pune capăt guvernării de dreapta”, titrează cotidianul american The Washington Post, referindu-se la confirmarea lui Donald Tusk în funcția de premier al Poloniei. Cotidianul polonez Gazeta Wyborcza anunță că, ieri (13 dec.), „Donald Tusk a depus jurământul în calitate de premier”. Iar un alt ziar polonez important, Rzeczpospolita îl citează pe președintele Andrzej Duda, care ar fi spus: „Vă asigur că voi coopera”. Iar Tusk i-ar fi răspuns: „Vă asigur că voi respecta Constituția”. Cotidianul spaniol El Mundo afirmă că „Tusk se consideră un om normal, nu este un mare orator, dar aduce cu sine seriozitatea experienței”. Ziarul francez Le Figaro îl citează însă pe președintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, fostul partid de guvernământ, care ar fi spus: „Sper că, la fel ca și mine, veți face totul pentru ca Polonia să rămână în Europa ca stat suveran și independent”.

(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)