de Șerbăneci Gabriela, clasa aX-a
Aburul de pe oglinda de la baie imi aduce aminte de ceata de octombrie. Frunzele moarte cad ca si cartile mele pe raftul din biblioteca, se preling ca radacina copacilor pana ajung calcate de copiii care plang dupa locul de joaca.
Intru cu bocancii in viata toamnei. Nu mai aud, nu mai simt. Norul de tristete cade si peste cartier, dar si peste viata mea marunta care pare atat de simpla si atat de grea in aceelasi timp.
Sunetul cocolior ma trezeste inaintea alarmei. Frigul dintre copacii parcului imi intra pe sub blugii si imi inroseste picioarele. Ma legan printre ieniceri cu par de foc si ascult cuvintele rastalmacite ale unui batran.
“ Nu te-am mai vazut de mult!” ii zic eu tacut lacului abruind. Nu imi raspunde. Poate e suparat pe mine de asta vara cand am aruncat cu pietre sau poate e amagit de lebedele care fug ca nebunele de el. Imi continui drumul silentios fara o soapta care sa evadeze din pivnita corpului meu plapand.
Pictura sparta de pe geanta din in fosneste pe geaca groasa si creeaza un tempo pe care sa il urmeze pasii mei. Bareta imi cade usor de pe umar si incepe ma enerveze, dar o las acolo. Ochelarii cu rame de metal sa aburesc, iar parul mi-se electrizeaza de la umiditatea aia. Pandantivele aramii de la gat se lovesc intre ele si acompaniaza orchestra trupului meu.
Frunzele fosnesc si mai tare sub bocancii, parca se rup oasele naturii.
Miroase a pamant si a rugina. Simt in plamani izul de crengi umede si iarba uscata. Ma indrept usor spre poarta veche care ma calauzeste spre casa. Masinile grabite cu faruri fosforescente asteapta sa trec strada veche pe care o cunosc asa de bine, dar totusi nu stiu nimic despre ea. Oare cate mame ingrijorate de ziua de maine au trecut pe aici sau copii uitati de lume? Cand a fost prima oara cand picioarele mele au facut cunostinta cu asfaltul murdar? Cand am invatat foecare picatura de ulei de pe ea?
Imi scutur capul. Gandurile astea poetice ma trimit intr-o gaura de iepure si nu vreau sa ma intalnesc cu Alice. Ha! Ce corelare puierila, Daria!
Imi arunci picioarele in scara de bloc si miroase a acasa. Simt esenta de vechi si umezeala, dar parfumul vecinei de la doi acopera esenta mea preferata. Urc domol treptele si caud in buzunarele adanci cheia. Am gasit-o! Intru si uit de lumea de afara. Gata! Acum nu mai sunt un poet ce inspecteaza rupturile frunzelor rosii, sunt doar un copil fara glas.
